zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Banci-Asigurari

Giulio Terzariol, CEO Insurance Generali Group: toți marii asigurători europeni vor să facă afaceri în România, nimeni nu vrea să vândă, toți vor să cumpere. Vom crește organic, dar dacă apar oportunități vom acționa

Generali, cel mai mare asigurător italian și unul din primii trei în Europa, se uită cu atenție la orice oportunitate de dezvoltare a afacerilor în România prin achiziții, dar deocamdată nu este vizibilă o asemenea posibilitate, dat fiind interesul mare al asigurătorilor europeni pentru piața locală.

de Sorin Pâslaru 02.02.2025 · 19:32 2 min de citit și în ziarul tipărit
Giulio Terzariol, CEO Insurance Generali Group: toți marii asigurători europeni vor să facă afaceri în România, nimeni nu vrea să vândă, toți vor să cumpere. Vom crește organic, dar dacă apar oportunități vom acționa

Foto: Ziarul Financiar

Generali, cel mai mare asigurător italian și unul din primii trei în Europa, se uită cu atenție la orice oportunitate de dezvoltare a afacerilor în România prin achiziții, dar deocamdată nu este vizibilă o asemenea posibilitate, dat fiind interesul mare al asigurătorilor europeni pentru piața locală.

„România are o economie vibrantă, vrem să fim mai mari, dar nu este atât de ușor. Dacă te uiți la structura pieței, ai Groupama (Franța), iar ei nu vor să vândă. Dacă suni la Paris îți vor spune «nu, mulțumesc, și nouă ne place România». De asemenea Vienna Insurance (din Austria, deține Omniasig și Asirom – n.red), vrem să cumpărăm, nu să vindem. Aceasta este situația. Dar în mod clar suntem interesați de creștere. Toată lumea vrea să fie în România, deci e puțin dificil să faci o achiziție majoră”, a spus la sfârșitul săptămânii trecute la Veneția Giulio Terzariol, CEO Insurance Generali, adică directorul diviziei de asigurări din cadrul grupului.

Întâlnirea cu jurnaliștii din Europa  a avut loc în cadrul evenimentului „Generali Investor Day 2025” unde grupul și-a prezentat strategia de creștere pentru următorii trei ani.

Citește și