Grupul Al Dahra își adâncește pierderile în România: 77 mil. lei în 2025, de 2,5 ori mai mari decât în anul precedent. Compania își pregătește ieșirea din tradingul de cereale
Al Dahra Agriculture România, deținut de investitori din Emiratele Arabe Unite, a încheiat 2025 cu afaceri de aproape 927 milioane de lei, în scădere cu 10% față de anul anterior, iar pierderea s-a adâncit la 77 milioane de lei, fiind de 2,5 ori mai mare decât în anul 2024, potrivit calculelor ZF făcute pe baza datelor de la Ministerul de Finanțe
Foto: Ziarul Financiar
Al Dahra Agriculture România, deținut de investitori din Emiratele Arabe Unite, a încheiat 2025 cu afaceri de aproape 927 milioane de lei, în scădere cu 10% față de anul anterior, iar pierderea s-a adâncit la 77 milioane de lei, fiind de 2,5 ori mai mare decât în anul 2024, potrivit calculelor ZF făcute pe baza datelor de la Ministerul de Finanțe.
Acesta este unul dintre cei mai mari traderi de cereale din piața locală, dar la finalul anului 2025 Bloomberg anunța că arabii ar vrea să iasă din România în 2026. O explicație ar putea fi faptul că este al patrulea an consecutiv în care subsidiara locală a grupului din Abu Dhabi raportează pierderi, într-un context în care întreaga piață regională de cereale a traversat una dintre cele mai complicate perioade, cu producții mai mici, ca urmare a secetei, dar și prețuri mai mici pe bursele internaționale.
În 2022, Al Dahra România depășea 3,7 miliarde de lei cifră de afaceri. Trei ani mai târziu, businessul a ajuns la mai puțin de o treime din acel nivel. În paralel, pierderile s-au acumulat an după an, după ce compania a avut profit în 2020 și 2021. Compania concurează cu elvețienii de la Ameropa, americanii de la ADM, Cargill și CHS.
Citește și
3 min
Mirela Turlan
1 min
Vali Pencu
3 min
Catalina Apostoiu