zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Business Hi-Tech

Grupul Bobnet, din care face parte start-up-ul local Bob Concierge, a deschis o fabrică de dispozitive IoT la Pitești pentru a separa și extinde partea de producție hardware. Investițiile alocate se vor situa între 5-10 mil. euro

Grupul local Bobnet, cunoscut pentru dezvoltarea start-up-ului tech Bob Concierge, a decis să separe și să extindă totodată activitatea de producție a dispozitivelor IoT (Internet of Things) folosite pentru automatizarea comerțului de proximitate, inaugurând la Pitești fabrica Bob IoT Enterprise, unde se va produce o gamă variată de dispozitive IoT pentru retailul automatizat și logistică intelig…

de Corina Matei , Editor Web 22.09.2022 · 20:44 2 min de citit și în ziarul tipărit
Grupul Bobnet, din care face parte start-up-ul local Bob Concierge, a deschis o fabrică de dispozitive IoT la Pitești pentru a separa și extinde partea de producție hardware. Investițiile alocate se vor situa între 5-10 mil. euro

Foto: Ziarul Financiar

Grupul local Bobnet, cunoscut pentru dezvoltarea start-up-ului tech Bob Concierge, a decis să separe și să extindă totodată activitatea de producție a dispozitivelor IoT (Internet of Things) folosite pentru automatizarea comerțului de proximitate, inaugurând la Pitești fabrica Bob IoT Enterprise, unde se va produce o gamă variată de dispozitive IoT pentru retailul automatizat și logistică inteligentă. Mai exact, în cadrul fabricii Bob IoT Enterprise se vor produce atât aparatele inteligente Bob Concierge – dispozitive dotate cu un mini-shop cu alimente și băuturi selectate, lockere pentru preluarea coletelor de la curieri și o gamă de servicii casnice, amplasate în scările din complexele rezidențiale, cât și alte tipuri de dispozitive IoT personalizate pentru diferite industrii și necesități de business ce vor fi comercializate la nivelul Europei. 

Practic, deschiderea fabricii vine după ce dispozitivele IoT create au fost validate în cadrul proiectului Bob Concierge, iar acum start-up-ul va oferi această tehnologie terților ca soluție independentă. „Obiectivul nostru este de a comercializa în Europa peste 200.000 de dispozitive în următorii 10 ani. În acest scop, productivitatea întreprinderii va fi gradual mărită, până la 30.000 – 40.000 de dispozitive anual, iar numărul angajaților estimăm că va atinge câteva sute. Geografia de exporturi va cuprinde practic toate țările europene, inclusiv a Europei de Est. Nu excludem și exporturi în afara Europei“, a declarat Darius Mihalcea, directorul Bob IoT Enterprise.

Fabrica va asigura producția la nivel industrial a unei game variate de dispozitive IoT pentru retail-ul automatizat și logistică inteligentă, cum ar fi magazine, restaurante sau depozite logistice autonome, complet automatizate.

Citește și