Grupul de brokeraj XTB, cu acțiuni listate la Varșovia, a încheiat primul trimestru din 2023 cu un profit net consolidat de 64,4 mil. euro, în creștere cu 20%, după ce numărul de clienți activi a urcat cu 70%
Grupul de brokeraj XTB, cu acțiuni listate pe Bursa de la Varșovia, a încheiat primul trimestru din 2023 cu un profit net consolidat de 64,4 milioane de euro, în creștere cu 20% față de perioada similară a anului trecut, se…
Foto: Ziarul Financiar
Grupul de brokeraj XTB, cu acțiuni listate pe Bursa de la Varșovia, a încheiat primul trimestru din 2023 cu un profit net consolidat de 64,4 milioane de euro, în creștere cu 20% față de perioada similară a anului trecut, se arată într-un comunicat de presă al companiei.
Evoluția veniturilor a fost influențată de volatilitatea ridicată, persistentă pe piețele financiare și de mărfuri, cauzată, printre altele, de situația geopolitică tensionată și de dificultățile din sistemul bancar. În același timp, compania a raportat creșterea semnificativă a numărului de clienți și a activității de tranzacționare.
Veniturile din exploatare în primul trimestru al anului 2023 s-au ridicat la 113 milioane de euro, față de 94,6 milioane de euro în aceeași perioadă din 2022. Costurile operaționale au fost de 39,2 milioane de euro, față de 28,2 milioane de euro.
Citește și
2 min
Ștefan Stan
1 min
Cristina Roșca