Grupul Medicover România, care include și laboratoarele Synevo, avans de 40% în primele nouă luni din an. La nivel de grup, suedezii de la Medicover au depășit 126 mil. euro în primele nouă luni din 2021
Grupul suedez Medicover, cu prezență de 26 de ani pe piața românească, a raportat o creștere de 40% a afacerilor la nouă luni în 2021 față de același interval din anul anterior, ceea ce înseamnă venituri de 126 mil. euro.
Foto: Ziarul Financiar
Grupul suedez Medicover, cu prezență de 26 de ani pe piața românească, a raportat o creștere de 40% a afacerilor la nouă luni în 2021 față de același interval din anul anterior, ceea ce înseamnă venituri de 126 mil. euro.
Nivelul creșterii este similar celui raportat pe toate piețele pe care compania de servicii medicale este prezentă. Motoarele avansului operatorului privat sunt revenirea activității medicale după anul pandemiei, 2020, dar și servicii noi, adaptate contextului sanitar. Printre aceste servicii noi, în România de exemplu, se numără testele la cerere pentru COVID-19, atât PCR, cât și cele de anticorpi, consultațiile online.
„Performanța înregistrată de Medicover România în primele nouă luni ale anului este rezultatul direct al eforturilor personalului nostru, care a fost în prima linie de îngrijire a pacienților COVID-19, al investițiilor în aparatură medicală de ultimă generație, cât și al atragerii unor medici de top“, a spus Florinela Cîrstina, director general al Medicover România. Spitalul Pelican din Oradea, achiziționat de Medicover, a fost inclus în unitățile medicale care tratează bolnavii de COVID-19 trimiși de stat. În plus, și laboratoarele Synevo, parte a grupului Medicover, au făcut la debutul pandemiei teste pentru a depista noul virus la solicitarea statului, decontate.
Citește și
2 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan
2 min
Cristina Roșca