Grupul Medisprof, care deține la Cluj Napoca cel mai mare spital privat de oncologie din vestul României, a inagurat o unitate similară în zona Moldovei, la Piatra Neamt, proiect finantat de ING Bank
Grupul Medisprof, care deține la Cluj Napoca cel mai mare spital privat de oncologie din vestul României, a inagurat o unitate similară în zona Moldovei, la Piatra Neamt, proiect finantat de ING Bank. Noul spital are 1.200 mp și 20…
Foto: Ziarul Financiar
Grupul Medisprof, care deține la Cluj Napoca cel mai mare spital privat de oncologie din vestul României, a inagurat o unitate similară în zona Moldovei, la Piatra Neamt, proiect finantat de ING Bank. Noul spital are 1.200 mp și 20 de fotolii-pat pentru spitalizare de zi. ING a sprijinit grupul Medisprof, afacere cu capital integral românesc, cu finanțări în valoare totală de 3,5 mil. euro pentru planurile lor de dezvoltare și achiziția de echipamente medicale de ultimă generație. Pentru centrul de diagnostic și tratament oncologic din Piatra Neamț, ING a acordat un credit de 800.000 de euro, cu maturitate de 7 ani, iar o parte din aparatură a fost achiziționată în cadrul unui proiect european. „Deschiderea celei de-a doua locații Medisprof Cancer Center, în Moldova, reprezintă dorința noastră de a veni în sprijinul pacienților care au acces restrâns la servicii oncologice în acea zonă a țării. Garantăm cele mai înalte standarde, prin obținerea certificării americane QOPI din partea ASCO (Societatea Americană de Oncologie Clinică)“, a declarat dr. Carolina Udrea, fondator și director general al Medisprof.
Centrul oncologic de la Piatra Neamț furnizează pacienților servicii de imagistică, chimioterapie, studii clinice, explorări funcționale (bronhoscopie), comisii multidisciplinare (Tumor Board) pentru analizarea cazurilor dificile împreună cu echipa de la Cluj, testare genetică, precum și consiliere psihologică și nutrițională.
„Înființat în anul 2003, grupul Medisprof a devenit liderul pe piața serviciilor medicale cu specific oncologic din regiunea de nord-vest a țării. Relația dintre ING și grupul Medisprof datează de 17 ani și ne bucurăm că am putut contribui la extinderea prezenței lor geografice, prin deschiderea celui mai mare spital oncologic din zona Moldovei, la Piatra Neamț, care va oferi tratamente la cele mai înalte standarde medicale internaționale“, spune Alexandrina Băluță, Manager Strategie Companii Medii, în divizia Business Banking, în cadrul ING Bank România.
Citește și
2 min
Ioana Mihai-Andrei
3 min
Dragos Damian
2 min
Iulian Tenchiu