zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Burse - Fonduri mutuale

Grupul TeraPlast a anunțat al doilea proiect de investiții, în valoare totală de 12 milioane de euro

Grupul TeraPlast, cel mai mare producător român de materiale de construcții, a depus prin filiala TeraPlast Folii Biodegradabile SRL, un proiect de investiții în cadrul schemei de ajutor de stat pentru stimularea investițiilor cu impact major în economie, în valoare…

de Robert Manea , Editor Web 04.11.2020 · 18:51 2 min de citit
Grupul TeraPlast a anunțat al doilea proiect de investiții, în valoare totală de 12 milioane de euro

Foto: Ziarul Financiar

Grupul TeraPlast, cel mai mare producător român de materiale de construcții, a depus prin filiala TeraPlast Folii Biodegradabile SRL, un proiect de investiții în cadrul schemei de ajutor de stat pentru stimularea investițiilor cu impact major în economie, în valoare totală de 11,8 milioane de euro, potrivit unui raport publicat miercuri seară la Bursă.

Proiectul a fost depus sub numele „Înființare unitate nouă de producție pentru TeraPlast Folii Biodegradabile SRL”, iar valoarea ajutorului de stat solicitat este de circa 5,8 milioane de euro și reprezintă 49% din investiția totală.

„Piața de ambalaje căreia ne vom adresa a fost de 293 milioane de euro în 2019. Segmentul de saci, sacoșe și pungi biodegradabile care face obiectul investiției reprezintă 22% din total și înregistrează cel mai accelerat ritm de creștere. Producția locală nu poate acoperi cererea, drept urmare aproximativ 46% din totalul consumului din România provine de import. Granulele pentru folii biodegradabile pe care le vom fabrica se importă în acest moment integral din Germania și Italia. Prin acest proiect intrăm pe o piață nouă, care se află la început, contribuim la reducerea deficitului comercial care a fost în 2019 de 17,28 miliarde de euro și la alinierea României la obligațiile pe care le are în contextul european. Cererea în piață va crește în continuare, deoarece până în 2030 toate ambalajele din plastic din UE trebuie să fie reutilizabile și ușor reciclabile” a declarat Alexandru Stânean, CEO al TeraPlast.

Citește și