Grupul Vodafone anunță că a avut venituri din servicii mai mari în România în anul financiar încheiat pe 31 martie 2024. Grupul de 6 țări în care intră România a avut în anul fiscal 2024 venituri din servicii de 4,7 mld. euro, cu un EBITDA de 1,5 mld. eur
Veniturile din servicii ale Vodafone România au crescut în anul fiscal 2024 care s-a încheiat la 31 martie, conform rezultatelor financiare publicate marți de grupul britanic. Operatorul de telecom nu mai publică date detaliate privind veniturile din România și din alte câteva piețe mai mici, ci doar pentru întreg grupul de șase țări care sunt acum incluse în raportări în categoria „Alte țări din…
Veniturile din servicii ale Vodafone România au crescut în anul fiscal 2024 care s-a încheiat la 31 martie, conform rezultatelor financiare publicate marți de grupul britanic. Operatorul de telecom nu mai publică date detaliate privind veniturile din România și din alte câteva piețe mai mici, ci doar pentru întreg grupul de șase țări care sunt acum incluse în raportări în categoria „Alte țări din Europa”, și care mai include Portugalia, Irlanda, Grecia, Cehia și Albania.
Acest grup de șase țări, din care face parte și România a avut în anul fiscal 2024 venituri totale de 5,5 mld. euro și venituri din servicii de 4,7 mld. euro, cu un profit operațional ajustat (adjusted EBITDAaL) de 1,5 mld. euro. Veniturile totale au fost în scădere cu 4,2% pe fondul vânzării operațiunilor din Ungaria, dar toate cele șase piețe au înregistrat creșteri organice în anul fiscal 2024 pe fondul unei poziții bune comerciale și a ajustării prețurilor, notează grupul.
Grupul britanic menționează în comunicatul despre rezultatele financiare contribuția pozitivă în atingerea acestor rezultate a contractelor cu sectorul public câștigate de subsidiara din România.
Grupul celor șase țări din care face parte România generează 16% din veniturile grupului Vodafone și 14% din profitul operațional. Marja profitului operațional obținută de grupul celor șase țări a fost în anul fiscal 2024 de 27,5% din venituri.
Raportul grupului mai include câteva date despre operațiunile din România: numărul total de clienți de telefonie mobilă era de 7,276 milioane la finele lunii martie 2024, față de 8,814 milioane la finele lunii decembrie 2023, scăderea fiind generată în principal de segmentul de cartele preplătite (1,4 milioane de cartele) și mai puțin de cel de abonamente (117.000). Operatorii realizează la anumite intervale operațiuni prin care elimină din raportări cartelele care nu au mai fost utilizate pentru o perioadă de timp, acest tip de ajustări fiind uzuale la nivelul industriei. La finele lunii martie 2024 ponderea contractelor pentru abonamente din portofoliul Vodafone România era de 54%, față de 46% în decembrie 2023.
Citește și
2 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan
2 min
Ziarul Financiar