Guvernatorul BNR se teme de creșterea deficitului de cont curent spre 10% din PIB. „Când ajungi la 10% din PIB cu deficitul de cont curent trebuie să ciulești urechile cu mare atenție. Trebuie să acționăm treptat, fără a brusca economia, pentru a reduce a
Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, a avertizat că deficitul de cont curent de aproape 10% din PIB este „măricel“ și impune atenție, amintind de situația dificilă a României de după 2008, însă el susține că pentru a reduce acest deficit trebuie acționat treptat, fără a brusca economia, având în vedere și că, deocamdată, acest deficit este bine finanțat de investiții străine și fonduri UE.
Foto: Ziarul Financiar
♦ „Teoria se aplică cu mare atenție. Adică deprecierea cursului corectează deficitul comercial și al balanței de plăți în anumite situații. În alte situații creează un cerc vicios și eu cred că am făcut bine nu am lăsat cursul să se deprecieze în această perioadă, spune guvernatorul BNR, Mugur Isărescu ♦ Până în 2008 deficitul de cont curent mare, de peste 13%, a fost una dintre marile vulnerabilități ale României – penalizată de piețele externe și de agențiile de rating, iar în anii de criză România a strâns cureaua, deficitul ajustându-se puternic.
Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, a avertizat că deficitul de cont curent de aproape 10% din PIB este „măricel“ și impune atenție, amintind de situația dificilă a României de după 2008, însă el susține că pentru a reduce acest deficit trebuie acționat treptat, fără a brusca economia, având în vedere și că, deocamdată, acest deficit este bine finanțat de investiții străine și fonduri UE.
Contul curent reflectă relația economiei României cu exteriorul, incluzând intrările și ieșirile de bunuri și servicii, de venituri și transferuri curente, iar până în 2008 deficitul de cont curent mare a fost una dintre cele mai importante vulnerabilități ale României (penalizată de piețele externe și de agențiile de rating) în condițiile în care a trecut și de 13% din PIB. Ulterior, în anii de criză de după 2008 România a fost nevoită să strângă cureaua, deficitul de cont curent ajustându-se puternic și trecând de la niveluri de peste 10% din PIB în perioada de boom la sub 1% din PIB în 2014.
Citește și
2 min
Iulian Tenchiu
34 min
Ștefan Stan
1 min
Iulian Tenchiu