zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Banci-Asigurari

Guvernul a aprobat proiectul de prelungire a plafonării tarifelor RCA pentru încă 3 luni

Guvernul a aprobat ieri proiectul de prelungire a plafonării tarifelor RCA pentru încă trei luni, până la finalul anului 2024, după ce acesta a fost propus și aprobat de către ASF și înaintat Ministerului Finanțelor, conform ședinței de guvern de pe 25 septembrie.

de Mircea Nica , Colaborator 25.09.2024 · 21:17 2 min de citit și în ziarul tipărit

Guvernul a aprobat ieri proiectul de prelungire a plafonării tarifelor RCA pentru încă trei luni, până la finalul anului 2024, după ce acesta a fost propus și aprobat de către ASF și înaintat Ministerului Finanțelor, conform ședinței de guvern de pe 25 septembrie. 

Guvernul susține că a luat decizia prelungirii plafonării RCA, la propunerea Autorității de Supraveghere Financiară, pentru a preîntâmpina apariția unor dezechilibre în piață și creșterea prețurilor pentru aceste polițe de asigurare.

„În prezent, se află pe parcursul legislativ o serie de modificări ale legislației naționale privind asigurările RCA care propun corectarea dezechilibrelor existente. Pe piața asigurărilor RCA din România se manifestă în continuare o reticență în ceea ce privește apetitul la risc al asigurătorilor RCA pentru anumite categorii de asigurați și există un grad ridicat de concentrare care continuă să reprezinte o vulnerabilitate a pieței, atât din prisma expunerii pe clase de asigurare, cât și din perspectiva cotelor de piață semnificative deținute de un număr relativ mic de societăți de asigurare ceea ce arată un grad scăzut de concurență. De asemenea, numărul de contracte RCA în vigoare la sfârșitul lunii iulie 2024 este cu aproximativ 4% mai mare decât la finalul anului 2023“, potrivit informațiilor publicate ieri după ședința de guvern. 

Citește și