H&M, la un pas de 40 de magazine
Retailerul suedez H&M, care a deschis prima unitate pe piața locală în primăvara lui 2011, se apropie de pragul de 40 de magazine la circa patru ani de la intrarea în România.
Foto: Ziarul Financiar
Retailerul suedez H&M, care a deschis prima unitate pe piața locală în primăvara lui 2011, se apropie de pragul de 40 de magazine la circa patru ani de la intrarea în România. Astfel, compania va deschide cel de-al 39-lea magazin al rețelei, la Brașov, în centrul comercial Coresi Shopping Resort, dezvoltat de grupul francez Auchan la Brașov.
„Pe 27 martie inaugurăm cel de-al doilea magazin al nostru din Brașov, care prin suprafața generoasă de vânzare (2.400 mp – n.red.) se impune ca unul dintre cele mai mari magazine ale noastre din țară. Este un pas important în dezvoltarea națională a companiei noastre, cu atât mai mult cu cât ne apropiem, în doar patru ani de prezență în România, de 40 de magazine“, declară Ralf Wein, country manager al H&M România.
Suedezii au intrat pe piața locală în urmă cu patru ani, după mai mulți ani de tatonări. De altfel, retailerul a fost ultimul nume mare intrat în contextul în care suedezii de la Inditex au venit în 2004 în franciză și trei ani mai târziu
Citește și
5 min
Rareș Udrescu
4 min
Oniciuc Ilinca