Haos în educație: Școlile rămân închise, greva profesorilor se prelungește pe termen nelimitat. Ce vor profesorii? Dascălii cer ce li s-a promis în primul proiect al legilor educației: salarii mai mari
Haosul din sistemul de educație continuă, după ce majoritatea dascălilor au fost în grevă luni, iar sălile de clasă au rămas închise. Astfel, profesorii au anunțat că greva lor se prelungește pe perioadă nelimitată, după ce negocierile cu guvernanții au eșuat. Cadrele didactice cer salarii mai mari, care să fie indexate anual cu rata inflației, printre altele.
Foto: Ziarul Financiar
♦ Profesorii vor ca salariul unui debutant să fie cel puțin egal cu salariul mediu brut pe economie, salarizarea să se facă progresiv, iar salariile să fie indexate anual cu rata inflației ♦ În prezent, un profesor debutant din România are un salariu de mai puțin de 2.300 de lei ♦ Aplicarea prevederii inițiale din proiectul Legii Educației cu privire la salariile profesorilor debutanți ar fi avut un impact asupra tuturor salariilor cadrelor didactice, iar impactul bugetar a fost estimat la mai mult de 8 mld. lei.
Haosul din sistemul de educație continuă, după ce majoritatea dascălilor au fost în grevă luni, iar sălile de clasă au rămas închise. Astfel, profesorii au anunțat că greva lor se prelungește pe perioadă nelimitată, după ce negocierile cu guvernanții au eșuat. Cadrele didactice cer salarii mai mari, care să fie indexate anual cu rata inflației, printre altele.
Luni, profesorii au dat startul grevei generale, iar sindicatele din educație spun că 72% dintre cadrele didactice au participat. Reprezentanții Ministerului Educației au transmis că sunt sub 70%.
Citește și
4 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan