Haos total cu energia plafonată pentru industria alimentară. Autoritățile pasează responsabilitatea, companiile sunt în blocaj: „Nu înțelege nimeni ce e cu legea asta“
„Nu înțelege nimeni ce e cu legea asta. Se compensează 85% din media energiei consumate anul trecut. Am înțeles că va fi plafonat prețul la noi, dar încă nu am primit facturile. Sunt atâtea formule de calcul pe care nu le înțeleg, plus că nu sunt norme de calcul și nu știu cum se va aplica legea“, spune Mircea Todoran, acționar, Mirdatod Prod, care deține brandul Telemea de Ibănești.
Foto: Ziarul Financiar
♦ Jucătorii din industria alimentară, un business de 12 mld. euro, cu 12.700 de firme și 150.000 de salariați (conform cod CAEN 10), nu înțeleg nici acum cine are dreptul la energia plafonată ♦ Surse din Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) spun că inclusiv specialiștilor instituției le sunt neclare lucrurile ♦ Ministerele nu răspund la solicitările de informații ♦ Furnizorii de energie ezită să trimită facturile în contextul în care în noiembrie sunt așteptate noi schimbări de legislație ♦ Tot acest haos este „guvernat“ de OUG 119/2022, ale cărei prevederi se aplică din septembrie și care a blocat întreaga piață a energiei. La celălalt capăt, economia României nu mai știe cât costă energia.
„Nu înțelege nimeni ce e cu legea asta. Se compensează 85% din media energiei consumate anul trecut. Am înțeles că va fi plafonat prețul la noi, dar încă nu am primit facturile. Sunt atâtea formule de calcul pe care nu le înțeleg, plus că nu sunt norme de calcul și nu știu cum se va aplica legea“, spune Mircea Todoran, acționar, Mirdatod Prod, care deține brandul Telemea de Ibănești.
Potrivit OUG 119/2022 prin care se aplică măsuri de protecție pentru clienții finali de energie și gaze valabile până în martie 2023, este asigurat un nivel de „maximum 1 leu/kWh, cu TVA inclusă, pentru 85% din consumul mediu lunar realizat la locul de consum în anul 2021, în cazul întreprinderilor mici și mijlocii, astfel cum sunt definite în Legea nr. 346/2004, al operatorilor economici din domeniul industriei alimentare, în baza declarației pe propria răspundere a reprezentantului legal“. Ordonanța nu specifică în mod clar CAEN-urile de companii din industria alimentară care beneficiază de plafonare, lăsând loc la interpretări. Aceste companii sunt incluse în diviziunea CAEN 10 din care fac parte 12.700 de firme cu 150.000 de angajați. „Eu acum am consum mare, pentru că am deschis și cealaltă fabrică. Mă limitează statul să consum la fel ca anul trecut, iar cei de la UE îmi cer să cresc producția, să fac angajări, pentru că am accesat fonduri europene. În 2022 am crescut cu 30-40% față de anul trecut, iar acum mi se compensează până în 50% din cât consum. Eu vreau să mi se compenseze 85% din consumul actual“, spune Todoran.
Citește și
2 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan
2 min
Cristina Roșca