Hidroconstrucția vrea să angajeze peste 600 de oameni până la finalul anului. În 2020, constructorul avea 1.758 de salariați. Compania a încheiat anul trecut cu afaceri de 520 mil. lei după o creștere de 27% față de anul precedent, iar pentru 2021 estimea
Cele mai mari trei proiecte pe care Hidroconstrucția, unul dintre cei mai mari constructori de pe piața locală, le are în derulare în acest moment în România au o valoare cumulată de 90 mil. euro.
Foto: Ziarul Financiar
Cele mai mari trei proiecte pe care Hidroconstrucția, unul dintre cei mai mari constructori de pe piața locală, le are în derulare în acest moment în România au o valoare cumulată de 90 mil. euro.
Astfel, cele mai importante proiecte de investiții la care compania lucrează sunt amenajarea hidroenergetică a râului Olt pe sectorul Cornetu-Avrig-CHE Racoviță (proiect de 33 mil. euro), înființarea sistemului de alimentare cu apă și canalizare în câteva comune din Vrancea (22 mil. euro) și realizarea alimentării cu apă și canalizare în câteva localități din județul Galați (35 mil. euro).
„În străinătate, în Regatul Hasemit al Iordaniei, avem un proiect de lucrări de reabilitare și refacere la digul 19, cu o valoare de 116,7 mil. dolari. În Irak, lucrăm la construcția barajului Bawanur, cu o valoare de 203 mil. dolari“, spun reprezentanții Hidroconstrucția.
Citește și
3 min
Rareș Udrescu
5 min
Cristian Hostiuc
1 min
Liviu Popescu