Hidroelectrica ar fi interesată de partea de eoliene de la CEZ, iar Electrica de activele de distribuție ale cehilor
Joi 12 decembrie, noul guvern al PNL decide dacă Hidroelectrica începe procesul de achiziție de servicii de consultanță pentru a cumpăra active ale CEZ și Enel România, în ceea ce ar putea fi cea mai mare achiziție de active private din partea statului român.
Foto: Ziarul Financiar
Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România, ar fi interesată să preia activele de eoliene ale CEZ România, iar distribuitorul de energie electrică Electrica se uită spre activele de distribuție, potrivit unor surse ale ZF.
Pe lista investitorilor care intenționează să preia active ale CEZ în România se numără investitori din China, Portugalia, mai degrabă fonduri de investiții decât instituționali strategici. Totodată, susțin sursele ZF, pe lista de achiziție a activelor CEZ ar fi un număr de circa 20 de ofertanți.
CEZ este unul dintre cei mai mari investitori din sectorul eolian românesc, iar în zona comunelor constănțene Fântânele, Cogealac și Grădină, situate la circa 20 de kilometri de Marea Neagră, are cel mai mare parc eolian situat pe uscat din Europa, o investiție de circa 1,1 miliarde de euro. Parcul eolian CEZ cuprinde 240 de turbine cu o putere totală instalată de 600 MW.
Citește și
1 min
Mirela Turlan
1 min
Simona Vasile
1 min
Simona Vasile