Hotelul Internațional din Sinaia: Am primit un singur grup de turiști străini, 40 de grupuri și-au anulat circuitele
Hotelul de patru stele Internațional din Sinaia, una dintre cele mai mari unități din stațiunea montană, cu o capacitate de 180 de camere, la care deține acțiuni familia fostului președinte al ASF Dan Radu Rușanu, a operat în primele nouă luni din acest an la un grad de ocupare de 30%-35%, la jumătate față de nivelul înregistrat înainte de pandemia de COVID-19.
Foto: Ziarul Financiar

„Străinii încep să anuleze circuitele în România. 40 de grupuri din Spania, Italia, Anglia, Portugalia, Belgia și-au anulat circuitele, urma să se cazeze două nopți la noi în tranzit spre București sau Transilvania. Doar un singur grup de turiști străini a mai ajuns la noi. Un grup înseamnă un autocar cu 30-50 de persoane. Au pierdut business restaurantele, muzeele. Am pierdut și străinii care făceau rezervări individual, cei mai mulți veneau din Israel. Străinii aduceau 10-20% din cifra noastră de afaceri“, a declarat pentru ZF Marius Vînătoru, directorul de marketing al hotelului Internațional din Sinaia.
El mai spune că este nevoie de măsuri pentru că turismul are de suferit, „le este frică să mai vină la noi, România este în scenariul roșu, va dura cel puțin încă doi ani ca să recâștigăm încrederea străinilor.“
Citește și
3 min
Ștefan Stan
2 min
Ioana Mihai-Andrei
3 min
Dragos Damian