HR Insider: Angajații vor să se implice mai mult în business, nu doar în zona operațională - VIDEO
Una dintre schimbările bune pe care le aduce anul acesta vine din partea angajaților, care au început să aibă o altă atitudine față de job, fiind orientați mai mult spre obținerea unor beneficii ce depășesc sfera financiară, precum sunt definirea rolului pe care îl au în companie sau creșterea nivelului de comunicare în organizație.
Foto: Ziarul Financiar

“Pot spune că accesul mai ușor la informațiile care până acum le percepeau ca fiind doar un drept al boardului, îi ajută să aibă o altă atitudine față de jobul lor, față de ceea ce înseamnă munca tuturor și față de rolul pe care îl dețin în companie. Vor mai multă comunicare internă și mai multă implicare în mersul permanent al activității. Vor să fie determinați să vină mai mult spre zona de business și nu doar spre cea operațională”, a explicat Camelia Slivneanu, directorul de resurse umane al agenției de turism Aerotravel, în cadrul primei ediții a HR Insider, o serie de întâlniri cu experți din sectorul resurselor umane realizate sub umbrela ZF Corporate.
Ea a mai precizat și faptul că până și managerii au început să le ofere tot mai multe șanse angajaților de a participa activ la modul în care se desfășoară businessul, fiind conștienți că acest model are un impact mai mare asupra companiei.
Citește și
34 min
Ștefan Stan
1 min
Iulian Tenchiu
1 min
Robert Manea