Huawei va aplica schema de ajutor de stat pentru joburi în IT&C din România
Compania chineză Huawei, unul dintre cei mai mari furnizori globali de echipamente și servicii pentru operatorii telecom, se pregătește să aplice anul viitor la schema de ajutor de stat din România destinată firmelor mari care vor crea câte cel puțin 200 de noi locuri de muncă într-o perioadă de trei ani, a declarat Victor Stan, director general al centrului de servicii globale deschis de compan…
Foto: Ziarul Financiar
Compania chineză Huawei, unul dintre cei mai mari furnizori globali de echipamente și servicii pentru operatorii telecom, se pregătește să aplice anul viitor la schema de ajutor de stat din România destinată firmelor mari care vor crea câte cel puțin 200 de noi locuri de muncă într-o perioadă de trei ani, a declarat Victor Stan, director general al centrului de servicii globale deschis de companie la București în februarie 2012 cu o investiție de 6 mil. euro.
“Vrem să aplicăm pentru schema de ajutor de stat în luna februarie a anului viitor”, a spus Stan. Companiile pot aplica pentru această schemă, prin care pot primi până la 50% din salariile plătite angajaților, cu condiția să mențină timp de cinci ani posturile. Această schemă de ajutor de stat și facilitățile fiscale acordate programatorilor sunt foarte importante pentru companii și fac din România o destinație favorită în regiune pentru asemenea proiecte, potrivit lui Stan.
Șeful centrului Huawei, care a fost până în ianuarie 2008 directorul tehnic al operatorului de telefonie mobilă Telemobil (Zapp), a fost recrutat de chinezi la începutul acestui an. În cei patru ani care au trecut de la plecarea de la Zapp, operator achiziționat între timp de Cosmote România, Victor Stan a furnizat servicii de consultanță unor companii precum Romtelecom sau Huawei. Compania are în prezent în România 650 de oameni și își menține obiectivul de a ajunge în 2014 la 1.500 de angajați, a precizat Vlad Doicaru, director general adjunct al Huawei România. “Ne menținem planul de a ajunge la 1.500 de oameni în România până în 2014. Viteza depinde de proiectele pe care le câștigăm”, a spus el.
Citește și
4 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan