ICCJ: Raportul privind MCV reflectă cu obiectivitate progresele înregistrate de întreg sistemul
Raportul privind MCV reflectă cu obiectivitate progresele înregistrate de Înalta Curte de Casație și Justiție și de întreg sistemul judiciar român în ansamblul său, în ultimii cinci ani și, în același timp, indică direcțiile în care sunt necesare progrese viitoare, susține conducerea ICCJ.
“Înalta Curte de Casație și Justiție a luat act de Raportul Comisiei Europene către Parlament și Consiliu privind progresele înregistrate de România în cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare (MCV), dat publicității miercuri. Raportul reflectă, cu obiectivitate, progresele înregistrate de Înalta Curte de Casație și Justiție și de întreg sistemul judiciar român în ansamblul său, în ultimii cinci ani și, în același timp, indică direcțiile în care sunt necesare progrese viitoare”, se arată într-un comunicat de presă de joi al ICCJ.
În perioada imediat următoare, constatările și recomandările incluse în raport vor face obiectul unei analize la nivelul conducerii instanței supreme, în vederea adoptării măsurilor care se impun, precizează sursa citată.
Raportul tehnic privind Mecanismul de Cooperare și Verificare (MCV) – dat publicității miercuri, de Comisia Europeană – notează că Înalta Curte de Casație și Justiție deține responsabilitatea principală privind unificarea jurisprudenței, subliniind totodată faptul că ICCJ trebuie să dispună de un sediu și de resursele umane necesare pentru îndeplinirea sarcinilor sale.
Citește și
3 min
Ștefan Stan
2 min
Ioana Mihai-Andrei
3 min
Dragos Damian