Ideea venitului minim garantat câștigă teren în economiile dezvoltate
După Elveția și Finlanda, și Quebecul propune un venit minim garantat. Philippe Couillard, premierul provinciei canadiene, dorește să introducă un venit minim garantat pentru toți cetățenii, iar cel care se va ocupa de punerea în practică a acestei idei este Francois Blais, profesor universitar care militează de 15 ani pentru introducerea acestui tip de venit, scrie Le Figaro.
Foto: Ziarul Financiar
Blais susține înlocuirea diverselor ajutoare sociale acordate canadienilor cu un venit minim anual garantat și necondiționat pentru toți cetățenii. Partidul de stânga dorește alocarea a 12.600 de dolari canadieni pe an (685 de euro pe lună). Guvernul nu a avansat nicio cifră.
Francois Blais a precizat totuși că această reformă nu va fi realizată peste noapte.
Elveția este prima țară care urmează să voteze cu privire la o propunere similară, de introducere a unui venit minim garantat. Acesta ar urma să se ridice la 2.500 de franci elvețieni (2.250 de euro) pe lună indiferent dacă cetățenii elvețieni sunt angajați sau nu, potrivit The Independent.
Citește și
3 min
Catalina Apostoiu
3 min
Ștefan Stan
1 min
Mirela Turlan