zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Banci-Asigurari

IMM-urile pot accesa finanțări de la CEC Bank în cadrul schemei de granturi pentru companiile afectate de COVID-19

IMM-urile pot accesa finanțări de la CEC Bank în cadrul schemei de granturi pentru companiile afectate de COVID-19, fondurile fiind destinate activității curente sau investițiilor.

de Roxana Dumitru Rosu - Mediafax , Editor 08.10.2020 · 17:00 2 min de citit
IMM-urile pot accesa finanțări de la CEC Bank în cadrul schemei de granturi pentru companiile afectate de COVID-19

Foto: Ziarul Financiar

IMM-urile pot accesa finanțări de la CEC Bank în cadrul schemei de granturi pentru companiile afectate de COVID-19, fondurile fiind destinate activității curente sau investițiilor.

”CEC Bank susține economia României. Avem cea mai extinsă rețea teritorială și astfel putem acorda suport și consiliere de specialitate în orice zonă a României. Suntem  partenerul principal în relația cu peste 120.000 de companii care au obținut finanțări de la CEC Bank, marea majoritate fiind IMM-uri. Suntem bucuroși că am fost selectați pentru implementarea acestui program de granturi pentru IMM-uri și vom depune toate eforturile astfel încât companiile afectate de pandemia COVID-19  să aibă acces cât mai rapid și facil la finanțarea de care au nevoie”, a declarat Bogdan Neacșu, președinte – director general al CEC Bank.

Prin această schemă de ajutor de stat, IMM-urile a căror activitate a fost afectată de pandemia COVID-19, inclusiv prin măsuri administrative de limitare a activității, pot obține finanțări nerambursabile, din fonduri europene, prin Programul Operațional Competitivitate  2014 – 2020 și din fonduri de la bugetul de stat, pentru cheltuielile curente și/sau pentru proiecte de investiții. Bugetul total alocat acestei scheme de ajutor de stat este de 1 miliard de euro.

Citește și