zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Retail & Agrobusiness

Importatorului cafelei Jacobs și-a dublat profitul net în 2023, la afaceri de 580,8 mil. lei, plus 10,4%

Jacobs Douwe Egberts Ro, filiala locală a grupului cu același nume, a raportat anul 2023 o cifră de afaceri de 580,8 mil. lei (117,4 mil. euro), în creștere cu 10,4% față de anul anterior, când compania a avut afaceri de 526,2 mil. lei (106,7 mil. euro), conform calculelor ZF făcute pe baza datelor de la Ministerul Finanțelor

de Mirela Turlan , Editor Web 25.09.2024 · 19:54 2 min de citit
Importatorului cafelei Jacobs și-a dublat profitul net în 2023, la afaceri de 580,8 mil. lei, plus 10,4%

Foto: Ziarul Financiar

Jacobs Douwe Egberts Ro, filiala locală a grupului cu același nume, a raportat anul 2023 o cifră de afaceri de 580,8 mil. lei (117,4 mil. euro), în creștere cu 10,4% față de anul anterior, când compania a avut afaceri de 526,2 mil. lei (106,7 mil. euro), conform calculelor ZF făcute pe baza datelor de la Ministerul Finanțelor.

Astfel, compania marchează un nou an de creștere, în condițiile în care com­petiția este tot mai acerbă, atât în ceea ce privește numărul de branduri de pe piață, cât și multi­tudinea de noi modalități de pre­parare a cafelei. Profitul net al Jacobs Douwe Egberts Ro a crescut de 2,2 ori în 2023, ajungând la 7,3 mil. lei (aproximativ 1,5 mil. euro), de la un câștig net de 3,3 mil. lei (680.000 de euro) obținut în anul precedent, potrivit datelor publice.

Compania a avut anul trecut un număr mediu de 96 de angajați. Jacobs Douwe Egberts Ro, companie înființată în anul 2015, a rezultat în urma fuziunii de la nivel mondial a diviziei de cafea a giganților Mondelez și D.E. Master Blenders. Practic, Mondelez România a transferat brandurile de cafea, dar și activitățile care țin de acestea către Jacobs Douwe Egberts Ro.

Citește și