zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Auto & Transporturi

Importurile de mașini second-hand au crescut la maximul ultimilor trei ani

Importurile de autoturisme second-hand au atins luna trecută maximul ultimilor trei ani, cu un volum total de aproape 26.800 de unități, în creș­tere cu 72% comparativ cu pe­rioa­da similară a anului trecut, potrivit da­telor Direcției Regim Permise de Con­du­cere și Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV).

de Bogdan Alecu , Reporter 20.08.2013 · 20:49 2 min de citit și în ziarul tipărit
Importurile de mașini second-hand au crescut la maximul ultimilor trei ani

Foto: Ziarul Financiar

Importurile de autoturisme second-hand au atins luna trecută maximul ultimilor trei ani, cu un volum total de aproape 26.800 de unități, în creș­tere cu 72% comparativ cu pe­rioa­da similară a anului trecut, potrivit da­telor Direcției Regim Permise de Con­du­cere și Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV).

„Importurile de mașini second-hand cu greu pot fi temperate în România cu cât acestea nu sunt fiscalizate corespunzător. Dacă a crescut taxa pentru mașinile Euro 3 și Euro 4, acum clienții s-au orientat către Euro 1 și 2, iar acest lucru se poate observa din statistici. Pe lângă mașinile vechi preferate acum pentru timbrul de mediu redus, sunt și multe mașini cu prețuri de 10.000 – 13.000 de euro, ceea ce repre­zintă o concurență directă pentru auto­mobilele noi”, a spus Nicolae Sorescu, directorul grupului Rădăcini, care deține dealeri ai mărcilor Opel, Chevrolet, Citroen, Suzuki și Mazda.

Creșterea puternică ia prin surprin­dere piața auto locală, în contextul în care Asociația Producătorilor și Importatorilor de Automobile estima că ritmul de creștere a importurilor de automobile second-hand se va diminua odată cu intrarea în vigoare a timbrului de mediu în luna martie. Astfel, dacă în martie și aprilie pe fondul trecerii de la taxa de mediu la timbrul de mediu importurile au crescut cu 50%, respectiv 60%, în mai și iunie ritmul de creștere s-a temperat la valori de 5 respectiv 20%.

Citește și