În 5 ani, România trece la înlocuirea primelor eoliene montate, dar nu are niciun plan pentru reciclarea tehnologiilor verzi folosite
Toată atenția se duce acum spre miile de megawați în eoliene și solare pe care România îi va vedea montați de la zero până la finalul anului 2030, dar în numai cinci ani de zile eolienele montate în primul val de investiții, început în 2009, își vor atinge durata de viață.
Foto: Ziarul Financiar
Toată atenția se duce acum spre miile de megawați în eoliene și solare pe care România îi va vedea montați de la zero până la finalul anului 2030, dar în numai cinci ani de zile eolienele montate în primul val de investiții, început în 2009, își vor atinge durata de viață.
Dacă înainte palele turbinelor erau pur și simplu îngropate, ele acum pot fi utilizate în industria materialelor de construcții, iar panourile solare pot fi în totalitate reciclate, recuperându-se materii prime extrem de valoroase. Întrebarea este dacă ținând cont de investițiile anunțate, dar și de cele care trebuie realizate pentru înlocuirea proiectelor existe, România va fi suficient de agilă astfel încât să atragă bani în zona de reciclare, parte esențială în tot ecosistemul european de producție de tehnologie verde. „La momentul actual, în România încep să se facă primii pași în vederea dezvoltării unui sistem de reciclare a panourilor fotovoltaice. La începutul anului, Ministerul Energiei anunța că este în plan construcția unei astfel de facilități prin fonduri acordate prin PNRR“, spun reprezentanții RPIA.
„Ca Asociație, am aplicat, la finalul anului trecut, la un apel de proiecte†pentru cercetare și inovare în domeniul reciclării panourilor fotovoltaice finanțat prin programul Horizon Europe și ne bucurăm să anunțăm că l-am câștigat. Drept urmare, ne așteptăm ca în următorii ani să vedem – și să contribuim activ – la dezvoltarea acestui sector.“ Pe partea de reciclare a turbinelor eoliene, lucrurile nu par la fel de avansate în România.
Citește și
3 min
Iulian Anghel
1 min
Bogdan Alecu
1 min
Liviu Popescu