zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Auto & Transporturi

În Germania, scandalurile scot la lumină influența pe care companiile o au asupra politicienilor și deciziilor lor. Dieselgate le întrece pe toate

Curtea Europeană de Justiție a stabilit, respingând un apel introdus de Volks­wagen, că producătorul auto german se face vinovat de înșelăciune în testele de poluare pentru mașinile sale prin instalarea unor „dispozitive de manipulare“. Decizia dă noi dimensiuni scandalului Dieselgate…

de Corina Matei , Editor Web 20.12.2020 · 17:23 2 min de citit și în ziarul tipărit
În Germania, scandalurile scot la lumină influența pe care companiile o au asupra politicienilor și deciziilor lor. Dieselgate le întrece pe toate

Foto: Ziarul Financiar

Curtea Europeană de Justiție a stabilit, respingând un apel introdus de Volks­wagen, că producătorul auto german se face vinovat de înșelăciune în testele de poluare pentru mașinile sale prin instalarea unor „dispozitive de manipulare“. Decizia dă noi dimensiuni scandalului Dieselgate în care s-a afundat VW, companie susținută și pentru care au făcut lobby numeroși politicieni, unii cu funcții foarte înalte precum un președinte al Germaniei, un cancelar și un vicecancelar.

În toama trecută, parlamentul german a lansat o anchetă de amploare privind frauda de aproape două miliarde de euro care a adus la faliment uriașul procesator de plăți și furnizor de servicii financiare Wirecard pentru a afla de ce autoritățile germane nu au reușit să detecteze neregulile. Un punct de interes este legătuta dintre companie și foști și actuali poli­ti-cieni care au făcut lobby pentru ea. Un politician cu astfel de legături este un fost ministru al apărării, Karl-Theodor Zu Guttenberg, care s-a apărat spunând că Wirecard a înșelat pe toată lumea.

Zilele acestea, dezbaterile privind activitățile de lobby au fost încinse de revelațiile că o foarte tânără stea politică din partidul cancelarului Angela Merkel care a făcut lobby pentru un start-up american s-ar putea să se fi ales cu foloase materiale în urma acestei activități. Politicianul se numește Philipp Amthor și are 27 de ani.

Citește și