În spatele scenelor actualei lupte pentru putere din Golful Persic se dă o altă bătălie, între SUA și China, pentru supremație în sectorul global al energiei
Indiferent cum se va încheia războiul dintre SUA și Iran, piețele globale ale energiei nu vor reveni la normal multă vreme. Mulți observatori cred că scumpirea dramatică a combustibililor va da un impuls decisiv energiilor regenerabile, potrivit Deutsche Welle. În…
Foto: Ziarul Financiar
Indiferent cum se va încheia războiul dintre SUA și Iran, piețele globale ale energiei nu vor reveni la normal multă vreme. Mulți observatori cred că scumpirea dramatică a combustibililor va da un impuls decisiv energiilor regenerabile, potrivit Deutsche Welle. În spatele scenelor actualei lupte pentru putere din Golful Persic, cele mai mari două economii ale lumii concurează pentru a stabili cum va arăta arhitectura energetică mondială și cine o va domina. Sub conducerea președintelui Donald Trump, SUA sunt complet angajate pentru creșterea în forță a producției de petrol și gaze, în timp ce China s-a transformat în ultimul deceniu din cel mai mare emitent de CO2 în lider global al revoluției energiei electrice. America își
dorește ca era combustibililor fosili să continue cât mai mult posibil, în timp ce chinezii implementează treptat o strategie de lider global prin intermediul panourilor solare, bateriilor de stocare și mașinilor electrice „fabricate în China“.
„În SUA, agenda dominației energetice, care depinde masiv de piețele combustibililor fosili, încearcă în mod clar să valorifice politic avuția energetică a țării din sectorul combustibililor fosili“, arată Andreas Goldthau, director al Willy Brandt School of Public Policy din cadrul Universității din Erfurt. „Aceasta merge până la încercări de a aduce sub control alte țări bogate în resurse cum ar fi Venezuela“.
Citește și
2 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan
2 min
Cristina Roșca