zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Profesii

În Ungaria locuiesc un număr record de străini. Mai mult de o treime sunt din Asia

Numărul de străini care locuiesc în Ungaria crește de la an la an, ajungând la 1 ianuarie 2025 la circa 255.443 de persoane, echivalentul a 3% din populație, scrie Daily News Hungary, care citează statistica oficială. Dintre aceștia, peste 100.000…

de Bogdan Cojocaru , Senior Editor 14.07.2025 · 21:05 1 min de citit și în ziarul tipărit
În Ungaria locuiesc un număr record de străini. Mai mult de o treime sunt din Asia

Foto: Ziarul Financiar

Numărul de străini care locuiesc în Ungaria crește de la an la an, ajungând la 1 ianuarie 2025 la circa 255.443 de persoane, echivalentul a 3% din populație, scrie Daily News Hungary, care citează statistica oficială. Dintre aceștia, peste 100.000 sunt din Asia, un nivel record atins în urma unei creșteri dramatice de-a lungul ultimilor zece ani.

În 2013, doar 23% dintre străini erau asiatici. De atunci, ponderea a crescut la aproape 40%. În același timp, ponderea străinilor veniți din țările vecine Ungariei, cum ar fi România și Slovacia, a scăzut la de la 36% în 2015 la doar 25% anul acesta. Datele statistice arată și că 5% din populația străină a Ungariei vine din Africa. Cetățenii europeni au rămas majoritari, dar cota lor s-a diminuat de la 69% la 53%.

Experții atribuie tendința de creștere a numărului de asiatici din țară mai multor factori. Péter Klemensits, cercetător la Centrul Eurasia, a explicat că integrarea filipinezilor este adesea mai ușoară datorită asemănărilor culturale și religioase: majoritatea provin dintr-un mediu predominant romano-catolic.

Citește și