zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Business Legal

Încasările statului din TVA sunt la maxim istoric la 6 luni. Consumul revine puternic, dar aduce dezechilibre pe care tot consumatorii le vor deconta. Ca pondere în PIB, încasările din TVA au fost de 3,1% în primele șase luni din 2021, față de 4,2%, cât e

Statul a încasat din TVA 36 mld. lei în primele 6 luni din 2021, un nivel record în termeni nominali, arată execuția bugetară publicată de Finanțe. Încasările din TVA au crescut atât în termeni nominali, cât și ca pondere în PIB față de perioada similară din 2020, dar și față de 2019, când economia era în creștere.

de Mirela Turlan , Editor Web 28.07.2021 · 20:41 2 min de citit
Încasările statului din TVA sunt la maxim istoric la 6 luni. Consumul revine puternic, dar aduce dezechilibre pe care tot consumatorii le vor deconta. Ca pondere în PIB, încasările din TVA au fost de 3,1% în primele șase luni din 2021, față de 4,2%, cât e

Foto: Ziarul Financiar

Statul a încasat din TVA 36 mld. lei în primele 6 luni din 2021, un nivel record în termeni nominali, arată execuția bugetară publicată de Finanțe. Încasările din TVA au crescut atât în termeni nominali, cât și ca pondere în PIB față de perioada similară din 2020, dar și față de 2019, când economia era în creștere.

„Evoluția comparativ cu perioada similară din 2020 este explicabilă, dat fiind blocajul din economie din trimestrul doi al anului trecut cauzat de pandemia de COVID-19.  În același timp, având în vedere evoluția de ansamblu a economiei, cel mai probabil consumul va depăși dinamica PIB, cel puțin în primul semestru din 2021”, spune, pentru ZF, Raluca Bâldea, partener taxe indirecte la Deloitte România.

În martie-mai 2020 au fost implementate măsurile de amânare a termenului de plată a TVA. Acest lucru, concomitent cu scăderea consumului mai ales din cauza lockdownului a dus încasările statului din TVA în primele șase luni din 2020 la 25,4 mld. de lei, mai mici decât în aceeași perioadă din 2019 și 2018. Ca atare, creșterea de 40% a încasărilor din TVA în primele 6 luni din 2021 este justificată, pe de-o parte, de efectul de bază. Pe de altă parte, explică Finanțele, în 2021 au început să fie recuperate sume restante din 2020.

Citește și