Încotro se îndreaptă lumea?

E vremea ultimatumurilor. Savanții ne amenință că astăzi, pe planetă, trăiesc ultimele generații care mai pot să întreprindă ceva ca să salveze natura. În timp ce diagnosticienii politici prevestesc sfârșitul democrației – codul fundamental pe care se întemeiază viața Europei. Iar după ce, în anii crizei, Școala de la Harvard vedea economia lumii având drept chei lăcomia și frica, nu mai departe de începutul acestei săptămâni am avut parte de profeții potrivit cărora „după ce frica și furia au câștigat alegerile în Brazilia“ aceste două psihoze vor împinge lumea „spre dezagregarea ordinii sociale“.

Daniel Kahneman, laureat Nobel pentru economie, în celebra sa carte „Gândire rapidă, gândire lentă“, scrie că „distincțiile între bine și rău sunt întipărite în alcătuirea noastră biologică“. De aici concluzia că „Răul este mai tare decât Binele“. Punând deci lucrurile în balanță, talerul cu argumente rele tinde să atârne mai greu decât cel cu argumente bune.

Și totuși, logica are alte legi. Acum trei decenii, în vremuri tulburi, Raymond Aron își înscria numele pe o lungă listă de celebrități care s-au încumetat să vadă lumea mergând într-o anumită direcție, deși evenimentele petrecute într-un viitor apropiat au purtat-o într-o cu totul altă direcție. Chiar diametral opusă profeției făcute. În plină ofensivă a ideologiei comuniste, ce pusese stăpânire pe o mare parte a planetei, amenințând să se extindă, reputatul sociolog și publicist francez vedea, într-o carte profetică, înmulțindu-se zonele cu „câini polițiști și turnuri de observație“, ca să împiedice orice fel de interferență cu „decadența societății de consum“.  Dar Raymond Aron se înșela. A fost tocmai invers. A căzut Zidul Berlinului. Și au început să cadă miturile. Apoi comunismul și-a strâns lucrurile și a părăsit terenul.