zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Banci-Asigurari

Indicatorul neluat în seamă care arată că inflația este de 25-30%, nu de 15% cum arată datele oficiale. Prețurile producției industriale au fost mai mari cu 53% la opt luni din an față de perioada similară a lui 2021

Pentru un om care stă într-un apartament/casă oarecare dintr-un bloc oarecare din București sau din România prețul la energie este plafonat la 1 leu kWh. Pentru el, nimic nu pare schimbat. Pe piața liberă a energiei însă, prețul este de patru ori sau chiar cinci ori mai mare. Companiile nu beneficiază de această subvenție, așa că prețul producției industriale a fost cu 53% mai mare la opt luni di…

de Iulian Anghel 04.10.2022 · 20:30 2 min de citit
Indicatorul neluat în seamă care arată că inflația este de 25-30%, nu de 15% cum arată datele oficiale. Prețurile producției industriale au fost mai mari cu 53% la opt luni din an față de perioada similară a lui 2021

Foto: Ziarul Financiar

♦ Prețul la energie a crescut cu 158% ♦ Producția și furnizarea de energie electrică și termică, gaze, apă caldă s-a scumpit cu 200%  Oamenii nu simt cumplit această schimbare pentru că prețurile sunt compensate ♦ Dar statul nu va mai putea susține la un moment dat această compensare ♦ Doar compensarea carburantului costă 2 mld. euro până la final de an.

Pentru un om care stă într-un apartament/casă oarecare dintr-un bloc oarecare din București sau din România prețul la energie este plafonat la 1 leu kWh. Pentru el, nimic nu pare schimbat. Pe piața liberă a energiei însă, prețul este de patru ori sau chiar cinci ori mai mare. Companiile nu beneficiază de această subvenție, așa că prețul producției industriale a fost cu 53% mai mare la opt luni din an decât în aceeași perioadă a anului trecut. Asta înseamnă, spun economiștii, că inflația reală este de de 25-30%.

„Deocamdată prețul producției industriale nu a fost transferat către consum, nu în totalitate. Limpede este că prețul producției industriale crește din cauza creșterii prețului energiei. Dacă ar fi transferate aceste costuri suplimentare, inflația ar depăși 20% – 25%”, explică economistul Aurelian Dochia. În energie, prețul a fost plafonat de stat. Chiar și așa, facturile cresc pentru populație. Că a fost făcut corectă, că nu a fost, această plafonare a atenuat însă șocul. Oamenii încă nu-și dau seama că vremea în care îți permiteai să ții luminile aprinse în toate camerele cam apune, cel puțin pentru o vreme.

Citește și