zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Burse - Fonduri mutuale

Indicele BETAeRO, cu 20 de companii componente, crește cu 1,14% în ziua lansării. LCS Imobiliar, Life is Hard și Chimcomplex, în topul aprecierilor

BETAeRO, primul indice pentru piața secundară a Bursei de Valori București, a încheiat ședința de luni, 11 octombrie, la valoarea 1.011,4 puncte, marcând în ziua lansării o apreciere de 1,14%, potrivit datelor BVB

de Mirela Turlan , Editor Web 11.10.2021 · 20:38 2 min de citit și în ziarul tipărit
Indicele BETAeRO, cu 20 de companii componente, crește cu 1,14% în ziua lansării. LCS Imobiliar, Life is Hard și Chimcomplex, în topul aprecierilor

Foto: Ziarul Financiar

BETAeRO, primul indice pentru piața secundară a Bursei de Valori București, a încheiat ședința de luni, 11 octombrie, la valoarea 1.011,4 puncte, marcând în ziua lansării o apreciere de 1,14%, potrivit datelor BVB.

Valoarea indicelui a pornit luni de la 1.000 de puncte. Din rândul celor 20 de companii incluse în componența BETAeRO, 13 au înregistrat creșteri, cele mai mari fiind înregistrate de LCS Imobiliar (10,2%), Life is Hard (5,9%) și Chimcomplex Borzești Onești (5,4%). La polul opus, cele mai mari scăderi le-au avut iHunt Technology Import Export (minus 2%), Simtel Team (minus 0,67%) și Electroprecizia Săcele (minus 0,64%). Cele mai mari ponderi în indice le au Chimcomplex (15,6%), Holde Agri Invest (12,17%) și SafeTech Innovations (9,6%). 

La polul opus, Air Claim are o pondere de 0,57%, Agroland Agribusiness de 0,93%, iar Firebyte Games cântărește 1,01%. Metodologia noului indice permite în structura sa un număr variabil de constituenți, fără a impune un număr maxim, arată informațiile transmise de reprezentanții BVB. „Lansarea BETAeRO, un indice dedicat companiilor românești listate pe piața AeRO, este un moment important pentru dezvoltarea pieței de capital per ansamblu. Răspundem astfel atât cererii investitorilor, cât și transformării prin care această piață a trecut, în special de la începutul acestui an”, spune Radu Hanga, Președintele Bursei de Valori București.  Capitalizarea companiilor listate pe piața AeRO a depășit 15 miliarde de lei, plus 57% față de anul trecut. În primele 9 luni din 2021, pe piața AeRO s-au listat 17 companii noi, cu o capitalizare cumulată de 1,3 miliarde lei. 

Citește și