zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Retail & Agrobusiness

Industria alimentară în 2023. Cu ce provocări se vor confrunta producătorii din industria alimentară și cine va câștiga războiul de la raft? „Ne așteptăm ca gospodăriile, adică consumatorii, să fie în continuare afectate.“

Anul 2023, la fel ca anul ce tocmai s-a încheiat, va sta sub semnul incertitudinii, al creșterilor prețurilor și al presiunii pe costuri.

de Vali Pencu , Colaborator 04.01.2023 · 20:07 2 min de citit și în ziarul tipărit
Industria alimentară în 2023. Cu ce provocări se vor confrunta producătorii din industria alimentară și cine va câștiga războiul de la raft? „Ne așteptăm ca gospodăriile, adică consumatorii, să fie în continuare afectate.“

Foto: Ziarul Financiar

Anul 2023, la fel ca anul ce tocmai s-a încheiat, va sta sub semnul incertitudinii, al creșterilor prețurilor și al presiunii pe costuri. Producătorii vor fi încă o dată nevoiți să transfere în prețuri o parte din costuri, dar nu integral având în vedere că românii se uită tot mai mult la cât cheltuie și vor alege să consume mai puțin sau se vor orienta către branduri mai ieftine așa cum sunt mărcile private ale marilor magazine. Cel mai probabil, producătorii de lactate, mezeluri sau snackuri vor paria în continuare pe ambalaje mai mici pentru a atrage acești consumatori tot mai atenți la ce pun în coș atunci când merg la cumpărături. Iar presiunea pe costuri se va vedea mai departe în profiturile companiilor, care vor fi nevoite să acopere din buzunarul propriu creșterea prețurilor.

„Principala provocare o văd în menținerea unui minim de profit fără a afecta relațiile cu clienții și creșterea vânzărilor. Anul 2022 îl pot compara cu mersul unui acrobat pe sârmă, echilibrul fiind dat de păstrarea unui profit minim necesar companiei fără a crește mult prețurile produselor și evitând astfel riscul de a ieși din piața din cauza unor prețuri prea mari. Același lucru mă aștept să se întâmple și în 2023“, a spus Eliodor Apostolescu, general manager și acționar al Pheonixy, producătorul pufuleților Gusto, o companie cu afaceri de circa 30 de milioane de euro în 2021.

Iar această presiune pe costuri și pe profituri va fi suportată mai greu de micii producători, iar cei care nu vor ști cum să gestioneze această avalanșă de majorări vor fi nevoiți fie să vândă, fie să închidă porțile businessului. Astfel, 2023 va fi încă o dată un an în care se va vedea forța și strategia bine pusă la punct a jucătorilor din industria alimentară, o piață unde companiile fac anual afaceri de 110 miliarde de lei.

Citește și