zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Retail & Agrobusiness

Industria alimentară are tot mai puțini angajați în statistici, dar companiile caută oameni

Companiile din industria ali­men­ta­ră aveau anul trecut peste 151.000 de salariați, cu circa 4.000 mai puțini față de anul precedent, arată calculele ZF făcute pe baza datelor de la Registrul Comer­țului.

de Mădălina Dediu Panaete , Junior Editor 16.08.2022 · 20:16 2 min de citit
Industria alimentară are tot mai puțini angajați în statistici, dar companiile caută oameni

Foto: Ziarul Financiar

♦ „Sunt companii care oferă și 4.000 de lei net unui muncitor necalificat și nu găsesc oameni“.

Companiile din industria ali­men­ta­ră aveau anul trecut peste 151.000 de salariați, cu circa 4.000 mai puțini față de anul precedent, arată calculele ZF făcute pe baza datelor de la Registrul Comer­țului. Astfel, nu­mă­rul de angajați din sectorul care generează afaceri de peste 57 de miliarde de lei continuă să scadă. Față de 2009, în industria ali­men­tară sunt cu peste 14.000 de anga­jați mai puțin. Pe de altă parte, numă­rul de firme din domeniu a fost în creș­te­re în ultimii ani, cu excepția anului tre­cut. În 2021, în producția de alimen­te (cod CAEN 10) activau peste 12.600 de firme, cu 1.000 mai puține decât în 2020. Însă, în 2009 erau înregistrate circa 9.700 de întreprinderi, mai arată datele de la Registrul Comerțului.

„Nu mai sunt suficienți oameni în țară să-i angajăm. Avem posturi de muncitori necalificați și cu salarii de 4.000 de lei net și nu reușim să găsim oameni. Pe lângă românii care au rezi­dență în străinătate, sunt sigur că sunt mult mai mulți români plecați în afară. Acolo au plecat atât oamenii calificați, dar și cei necalificați, care lucrează în agricultură, construcții, menaj etc.“, a spus Bogdan Gabor, country manager al firmei de recru­tare Lugera. El spunea anterior că problema majoră în sectorul alimen­tar este în zona de oameni necalifi­cați și că majorarea salariului minim nu ajută atragerea specialiștilor în industria alimentară, iar în ceea ce privește blue collar – adică angajații care lucrează în afara birourilor – ajută, dar nu este suficient.

Citește și