Industria aviatică zboară către creșteri: traficul din august a fost la circa 80% față de aceeași lună din 2019, cel mai mare nivel înregistrat de la începutul pandemiei. La nivel european, zborurile au înregistrat o scădere de 29% în medie, însă există d
August a fost cea mai bună lună de la începutul pandemiei și până în prezent pentru industria aviatică, atât cea din România, cât și la nivelul Europei, conform datelor Eurocontrol.
Foto: Ziarul Financiar
August a fost cea mai bună lună de la începutul pandemiei și până în prezent pentru industria aviatică, atât cea din România, cât și la nivelul Europei, conform datelor Eurocontrol. Nivelul zborurilor din România înregistrate în luna august a fost în medie la 80% față de aceeași lună din 2019, adică o scădere de doar 20%, cea mai mică de la începutul pandemiei și până în prezent.
La nivelul Europei, media înregistrată a fost de circa 71%, adică o scădere de doar 29% față de aceeași lună din 2019, cu toate acestea, există diferențe mari de la o țară la altă. în raportul Eurocontrol se arată faptul că zborurile interne au rezistat mult mai bine decât cele internaționale.
„Turcia, într-adevăr, a depășit numărul zborurilor interne din 2019 deja în iulie. Apoi, Italia a avut creșteri peste 2019 în august, ajungând la 107% din 2019, iar Franța, Grecia, Norvegia și Spania toate la 90% sau mai mult. Sosirile și plecările internaționale includ zboruri pe distanțe lungi și scurte, precum și zboruri de pasageri și de marfă“, se arată în raport.
Citește și
2 min
Ioana Mihai-Andrei
3 min
Dragos Damian
2 min
Iulian Tenchiu