Industria care ține economia în mișcare
Cu active de aproape 100 miliarde de euro și profit record de 1,5 miliarde de euro În 2018, dar și o percepție puternic negativă în rândul populației, nu este surprinzător că sistemul bancar a fost una dintre țintele „atacului fiscal“ lansat de guvern la finalul anului trecut asupra unor sectoare-cheie din economie, în încercarea de a ține deficitul bugetar sub control.
Foto: Ziarul Financiar
Sistemul bancar, una dintre verigile esențiale din economie, care injectează peste 15 miliarde de euro anual prin credite acordate companiilor și populației, a încheiat anul 2018 cu active de peste 450 miliarde de lei (97 mld. euro), în creștere cu aproape 6% față de anul anterior. Stocul total de credite, care reprezintă peste jumătate din bilanțul băncilor, a avansat cu 8%, în condițiile în care de ani buni merge cu un singur motor: creditarea în lei.
Deși vine după un proces de consolidare în ultimii ani, marcat de tranzacții cu portofolii, fuziuni între bănci și schimbări de acționariat, sistemul bancar este în continuare o piață aglomerată de prea mulți jucători, având în vedere dimensiunea sa actuală; 34 de instituții de credit operau pe piața locală la finalul anului trecut, dar numai o parte dintre acestea contează cu adevărat în economie. Sistemul bancar nu este doar aglomerat, ci și puternic polarizat, primii zece jucători controlând circa 85% din active. Următorii zece jucători, de exemplu, au numai 10% din activele totale.
Cele mai mari 20 de bănci locale și-au majorat activele cu peste 10% în 2017, potrivit datelor de la Registrul Comerțului. În 2017 s-au produs trei rocade la vârful sistemului bancar: locurile 2 și 3 s-au schimbat între BRD și Banca Transilvania, locurile 3 și 4 între Raiffeisen și UniCredit, iar locurile 5 și 6 între CEC Bank și ING Bank.
Citește și
2 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan
2 min
Cristina Roșca