Industria farma și a sănătății pune pe masă proiecte de investiții de peste 1 miliard de lei. Antreprenorii sau marii jucători la nivel național din domeniul sănătății au planuri să deschidă noi clinici medicale, stomatologice, fabrici de medicamente
Solicitările de ajutor de stat publicate de Ministerul Finanțelor pentru sesiunea iunie-iulie 2022 scot la iveală planurile de investiții în domeniul medical privat și în cel farmaceutic.
Foto: Ziarul Financiar
Solicitările de ajutor de stat publicate de Ministerul Finanțelor pentru sesiunea iunie-iulie 2022 scot la iveală planurile de investiții în domeniul medical privat și în cel farmaceutic. Astfel, cele 17 proiecte din domeniul medical identificate de ZF cumulează investiții de 1,1 miliarde de lei.
Jumătate din această sumă este ajutor cerut de la stat, însă niciun proiect nu s-a aflat printre cele eligibile pentru a primi finanțare. Totuși, câțiva reprezentanți ai companiilor de pe lista Finanțelor spun că merg înainte cu proiectele, chiar și fără finanțare din partea statului, și încearcă să găsească alte surse pentru a demara investițiile.
Sectorul medical privat a crescut de cinci ori într-un deceniu și generează în prezent peste 11 miliarde de lei afaceri, un motor al creșterii fiind deschiderile de clinici și spitale noi.
Citește și
1 min
Liviu Popescu
4 min
Matei Pantea
2 min
Ziarul Financiar