zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Profesii

Industria de outsourcing, cu peste 200.000 de angajați pe piața locală, avertizează: Noua taxă pe afiliați poate duce la scăderea competitivității industriei, efectul anticipat este creșterea cotei efective de impozitare

Inflația în creștere, deficitul bugetar și lipsa de predictibilitate economică afectează competiti­vitatea industriei serviciilor pentru afaceri. Aceste condiții limitează investițiile noi și pot duce la relocarea unor activități în alte regiuni, unde costurile sunt mai bine controlate, susține Asociația Business Service Leaders (ABSL). Reprezentanții industriei de outsourcing subliniază aceste r…

de Ramona Cornea 06.10.2025 · 20:45 2 min de citit
Industria de outsourcing, cu peste 200.000 de angajați pe piața locală, avertizează: Noua taxă pe afiliați poate duce la scăderea competitivității industriei, efectul anticipat este creșterea cotei efective de impozitare

Foto: Ziarul Financiar

♦ „Într-o industrie în care relocarea este ușoară către regiuni cu salarii mai mici sau medii fiscale și legislative mai atractive, România nu își poate permite să piardă acești investitori. Guvernul are nevoie nu doar de soluții pe termen scurt pentru reducerea deficitului bugetar, ci și de o strategie pe termen lung, care să protejeze o industrie cu valoare adăugată ridicată.”

Inflația în creștere, deficitul bugetar și lipsa de predictibilitate economică afectează competiti­vitatea industriei serviciilor pentru afaceri. Aceste condiții limitează investițiile noi și pot duce la relocarea unor activități în alte regiuni, unde costurile sunt mai bine controlate, susține Asociația Business Service Leaders (ABSL). Reprezentanții industriei de outsourcing subliniază aceste riscuri printr-o analiză realizată împreună cu Deloitte România despre impactul contextului economic actual asupra dezvoltării industriei.

O măsură cu impact semnificativ asupra industriei este propunerea de a limita deductibilitatea serviciilor achizițio­nate de la entități afiliate nerezidente la maximum 1% din totalul cheltuielilor. Având în vedere sfera foarte largă a acestei prevederi, care include cheltuieli de consultanță, management, precum și anumite drepturi de proprietate intelectuală, efectul anticipat este creșterea cotei efective de impozitare.

Citește și