Industria românească, îngenuncheată de prețurile la energie și de problemele de pe lanțurile de aprovizionare, merge în 2023 pe al cincilea an de scădere, pentru că principalul client, zona euro, pierde viteză, dacă nu chiar va scădea în 2023
Producția industrială a României a scăzut cu 4,8% în primele șase luni din 2023, prin comparație cu aceeași perioadă de anul trecut, conform datelor Institutului Național de Statistică (INS).
Foto: Ziarul Financiar
Producția industrială a României a scăzut cu 4,8% în primele șase luni din 2023, prin comparație cu aceeași perioadă de anul trecut, conform datelor Institutului Național de Statistică (INS). Scăderea în cauză este cu atât mai complicată cu cât nici primele șase luni din 2022 nu au fost bune deloc pentru industrie, care a fost tot în scădere. De fapt, industria românească merge, în 2023, pe al cincilea an de scădere.
„Credem că producția industrială din România va fi negativă în 2023”, sunt de părere economiștii de la Erste, proprietarul BCR, care menționează că este al doilea an consecutiv de scădere a producției industriale. Este adevărat că în 2021 producția a fost pe plus, dar plusul este înregistrat prin comparație cu 2020, care a fost un dezastru, iar creșterea firavă a sectorului industrial a fost departe de a compensa scăderea din 2020.
Industria face acum mai puțin de un sfert din economia României dar, în continuare, majoritatea exporturilor. Astfel, cum zona euro este principalul partener la export pentru România, mersul industriei din această zonă este unul dintre principalii indicatori pentru evoluția sectorului industrial din România.
Citește și
2 min
Ștefan Stan
2 min
Cristina Roșca
1 min
Ștefan Stan