Inflația a scăpat de corsetul efectelor statistice și se apropie de adevărurile pieței

De-a lungul anilor, mulți analiști și-au exprimat teama că domolirea inflației va costa mult. Și că prețul va fi, în primul rând, explozia șomajului. Pentru că la noi, în anii cu inflație mare, domina ideea că prețurile și șomajul nu pot fi ținute în frâu împreună. Și că nu vom putea să scăpăm de inflație fără „să dăm drumul la șomaj“. Sau, dimpotrivă, ca să nu vedem în societatea românească o creștere masivă a șomajului n-aveam decât să suportăm inflația. Șomajul fiind socotit prețul reducerii inflației. De aici cerința (considerată rațională, deși în realitate o astfel de cerință nu poate fi decât irațională, dacă nu chiar nesăbuită) de a se renunța la reforma radicală a piețelor de producție și de consum, de a fi abandonat adevărul prețurilor, punându-se capăt încurajării liberei inițiative, pentru a menține locurile de muncă.

Iată însă că timpul a infirmat această teorie. De ani buni, inflația și șomajul scad în același timp. Mai mult, inflația a avut timp de doi ani – 2015 și 2016 – o tendință negativă, ca efect statistic al reducerii TVA mai întâi la alimente și apoi la mărfurile generale, contribuind la creșterea puterii de plată a populației.

În sens invers, în 2010, majorarea TVA a acționat paralizant asupra producției și asupra muncii. Creșterea cu cinci procente a Taxei pe Valoarea Adăugată – de la 19 la 24 la sută – a produs un puternic salt inflaționist. E drept, prețurile creșteau și până atunci, dar creșteau încet. Creșteau din cauza veniturilor rupte de productivitate. Sau a costurilor nerecunoscute de piață, pe care companiile încercau să le acopere cu prețuri în creștere. Ori din cauza corecțiilor de prețuri, cu care ne confruntam în acei ani. Apoi, să nu uităm că economia era lovită și de vocații speculative, care la noi erau bazate încă pe credința că se pot face bani din  nimic. Când s-a umblat însă la TVA, toate aceste rele au făcut explozie, provocând un plus de inflație.