zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Auto & Transporturi

Infrastructura atrage investitori: Makita a transformat fabrica de la Brănești în cea mai mare fabrică a sa după ce s-au construit noi drumuri

Colaborarea dintre autorită­țile române și producătorul japonez de scule electrice Makita arată cum infrastructura de transport poate atrage investiții majore și mutări de producție către piața locală.

de Mirela Turlan , Editor Web 06.01.2026 · 21:31 2 min de citit
Infrastructura atrage investitori: Makita a transformat fabrica de la Brănești în cea mai mare fabrică a sa după ce s-au construit noi drumuri

Foto: Ziarul Financiar

Colaborarea dintre autorită­țile române și producătorul japonez de scule electrice Makita arată cum infrastructura de transport poate atrage investiții majore și mutări de producție către piața locală.

Secretarul de stat Irinel Ionel Scrioșteanu a explicat în cadrul emisiunii ZF Live rolul centurii A0 și al conexiunilor rutiere în decizia companiei de a alege România în defavoarea Poloniei. „Fabrica Makita de la Brănești devine cea mai mare fabrică Makita din lume. Din discuțiile cu Makita le-am spus că o să realizăm centura Brăneștiului, intrare din autostradă în DN3, legătură specială ca să dezvoltăm zona industrială. Cred că și faptul că ne-am ținut de cuvânt a contat în mutarea producției din China“, a explicat Irinel Ionel Scrioșteanu, secretar de stat în Ministerul Trans­por­turilor, în emisiunea ZF Live.

Finalizarea centurii Capitalei A0 în 2026 va avea un impact major asupra dezvoltării economice din zona București-Ilfov, facilitând activitatea marilor investitori și atrăgând noi companii interna­ționale. Cel mai recent exemplu al acestei strategii este colaborarea cu Makita, producătorul japonez de scule electrice care își extinde fabrica de la Brănești.

Citește și