ING anunță integrarea în serviciul instant pentru plăți rapide. Transferul unei sume de 10 lei te costă 0 lei dacă încasezi venituri la ING și 5 lei dacă nu ai venituri recurente la bancă
ING devine a zecea bancă care permite plăți instant, în maximum 10 secunde. Comisionul este 0 lei la clienții care încasează venituri prin ING și de 5 lei la clienții care nu încasează venituri prin bancă. ING a transmis că…
Foto: Ziarul Financiar
ING devine a zecea bancă care permite plăți instant, în maximum 10 secunde. Comisionul este 0 lei la clienții care încasează venituri prin ING și de 5 lei la clienții care nu încasează venituri prin bancă. ING a transmis că nu se percepe niciun cost pentru clienții care au venituri recurente la ING, respectiv minim 700 lei pe lună în contul ING, iar 80% dintre clienții ING Bank încasează venituri recurente.
ING Bank România își extinde portofoliul de servicii de plată inovatoare cu serviciul Plăți Instant, dezvoltat de Transfond, care asigură transferul banilor din contul bancar al plătitorului în cel al beneficiarului, aflat la altă bancă sau invers, în maximum zece secunde, în orice moment al zilei. În practică, încă de la lansare, în aprilie 2019, durata reală a transferului între două bănci participante se încadrează în circa patru secunde. În cazul Plăților Instant nu se folosește cardul bancar. Astfel, clienții persoane fizice ai ING au acum posibilitatea de a încasa și transfera bani, în timp real, în aplicația Home’Bank, către alte bănci din România înrolate în serviciul Plăți Instant. Concret, avantajele serviciului pentru consumatorii individuali sunt generate de posibilitatea de a plăti instant pentru achiziția de bunuri și servicii în mediul online sau în mediul real, de a face plăți instant către apropiați, furnizori sau alți destinatari.
Comisionul perceput de ING Bank este de 0 lei daca clientii incaseaza venituri prin ING și de 5 lei la clientii care nu incaseaza venituri prin banca.
Citește și
3 min
Rareș Udrescu
5 min
Cristian Hostiuc
1 min
Liviu Popescu