ING Bank România a cerut triplarea plafonului de garantare pentru programul IMM Invest la 1,2 mld.lei, pentru a acoperi cererea de împrumuturi. Banca a aprobat credite de 500 mil.lei
ING Bank România a solicitat suplimentarea fondurilor alocate pentru sprijinirea întreprinderilor mici și mijlocii în cadrul programului IMM Invest, ca urmare a volumului ridicat de credite aprobate, ajungând la un plafon de aproape 1,2 miliarde lei.
Foto: Ziarul Financiar

Banca a primit 6.300 de cereri în cadrul programului, al doilea cel mai mare număr în piață. Aproximativ 90% dintre solicitările primite sunt pentru finanțarea capitalului de lucru și susținerea lichidităților pentru desfășurarea activității curente, în timp ce 10% dintre acestea sunt pentru noi investiții.
Din numărul total, aproape 2.600 de aplicații de credite se află, în prezent, în diverse etape de aprobare, iar suma totală a împrumuturilor aprobate de bancă a ajuns la 500 milioane de lei.
Citește și
1 min
Mirela Turlan
1 min
Simona Vasile
1 min
Simona Vasile