Înmatriculările de mașini noi continuă să urce, dar încetinesc ritmul
Înmatriculările de autoturisme noi au înregistrat o creștere de 23% în primele patru luni ale acestui an față de perioada similară a anului trecut, la peste 44.500 de mașini, potrivit datelor Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculări de Vehicule (DRPCIV).
Foto: Ziarul Financiar

Din primele patru luni, creșterea cea mai mare a fost înregistrată în februarie, când înmatriculările au urcat cu 38%, la aproape 12.100 de unități, însă cel mai mic avans a fost înregistrat în aprilie, de numai 14 procente. Unul dintre factorii care au influențat piața în acest an îl reprezintă demararea programului Rabla cu aproape o lună mai târziu decât în 2018 când a început în martie, în timp ce anul acesta a pornit în aprilie.
În ceea ce privește înmatriculările de mașini rulate din afara țării, volumele au continuat să scadă, însă cu un ritm foarte scăzut. Spre exemplu, la nivelul primelor patru luni s-au înregistrat aproape 146.000 de mașini second-han,d în scădere cu 7% față de perioada similară din 2018, însă în aprilie scăderea era de sub trei procente.
Citește și
2 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan
2 min
Cristina Roșca