Ce se întâmplă cu județele în care asigurările sunt la cel mai mic nivel. Caraș-Severin, Mehedinți și Covasna au cel mai mic nivel al primelor subscrise în 2023 de asigurători, înregistrând chiar scăderi, în timp ce în București-Ilfov, Cluj și Iași crește
Piața asigurărilor din România a crescut în ultimul deceniu continuu, ajungând la finalul anului trecut la peste 18 mld. lei, din care aproape jumătate au fost subscrieri pe zona asigurărilor RCA.
Foto: Ziarul Financiar
Piața asigurărilor din România a crescut în ultimul deceniu continuu, ajungând la finalul anului trecut la peste 18 mld. lei, din care aproape jumătate au fost subscrieri pe zona asigurărilor RCA. Deși discrepanța dintre zona auto și celelalte asigurări vândute de companiile de asigurări este notabilă, distribuția geografică scoate la iveală discrepanța dintre județele care reprezintă poluri puternice de dezvoltare precum București-Ilfov, Cluj, Iași, Timișoara și județele care abia ajung la subscrieri de 100 mil. lei.
Astfel, conform datelor ASF de la finalul anului trecut, cel mai slab asigurat județ din România este Caraș-Severin, care în 2023 a ajuns la un volum al primelor brute subscrise pe zona asigurărilor generale de viață de 88 mil. lei, consemnând în același timp o scădere de 10% față de anul 2022.
Citește și
2 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan
2 min
Cristina Roșca