Integratorul Trencadis l-a recrutat pe fostul „director de IT” al Guvernului, Marian Murguleț
Compania Trencadis din Baia Mare, specializată în furnizarea de soluții și servicii de integrare IT, l-a recrutat în poziția de CEO pe Marian Murguleț, cunoscut în principal pentru că a ocupat poziția de „director de IT” al Guvernului, respectiv de…
Foto: Ziarul Financiar
Compania Trencadis din Baia Mare, specializată în furnizarea de soluții și servicii de integrare IT, l-a recrutat în poziția de CEO pe Marian Murguleț, cunoscut în principal pentru că a ocupat poziția de „director de IT” al Guvernului, respectiv de CIO Guvernamental. El ocupă funcția de la începutul lunii martie.
„Marian Murguleț preia conducerea Trencadis de la fondatorul Radu Negulescu, care va rămâne acționar majoritar al companiei. Mai departe, din punct de vedere executiv, antreprenorul Radu Negulescu se va concentra exclusiv pe dezvoltarea FlowOS, startup tech românesc fondat în 2020, care își propune să construiască pentru piața globală un ecosistem integrat pentru facilitarea colaborării în format hibrid”, conform companiei. „Pentru a accelera transformarea digitală a mediului de business și cel public, ne propunem să dezvoltăm proiecte strategice de integrare bazate pe specializările software cele mai puternice ale Trencadis pe plan național și internațional”, a declarat Marian Murguleț, CEO al Trencadis.
„Marian Murguleț este persoana cea mai potrivită să continue și să ducă mai departe misiunea Trencadis, odată cu mutarea mea la FlowOS. Experiența profesională acumulată la cele mai înainte cote în mediul privat și în domeniul guvernamental, cât și pasiunea pentru tehnologie eficient implementată, îmi dau convingerea că, alături de colegii noștri de la Trencadis, va transforma compania într-un lider regional în cel mai scurt timp“, a declarat Radu Negulescu, fondator al Trencadis.
Citește și
1 min
Mirela Turlan
1 min
Simona Vasile
1 min
Simona Vasile