Interesul europenilor pentru turism este la cel mai înalt nivel din august 2020, șapte din zece intenționând să călătorească până la sfârșitul lunii septembrie
Dorința europenilor de a călători a crescut rapid în ultima perioadă, existând o cerere puternică de reluare a călătoriilor, în special cu avionul, însă există în continuare temeri cu privire la anularea acestora sau la alte probleme care afectează pasagerii,…
Foto: Ziarul Financiar
Dorința europenilor de a călători a crescut rapid în ultima perioadă, existând o cerere puternică de reluare a călătoriilor, în special cu avionul, însă există în continuare temeri cu privire la anularea acestora sau la alte probleme care afectează pasagerii, un aspect important fiind și recuperarea costurilor, potrivit unei analize realizată de Flight Refund pe baza datelor Comisiei Europene a Turismului.
Astfel, 72% dintre cei chestionați intenționează să facă cel puțin o călătorie până la sfârșitul lunii septembrie, dorința generală de călătorie a europenilor urcând la cel mai înalt nivel de la începutul sondajului, în august 2020.
În ceea ce privește destinația, jumătate își propun să călătorească într-o altă țară europeană, iar 36% să rămână în interiorul granițelor lor interne. Europenii care călătoresc în străinătate în această vară preferă destinațiile sudice, cum ar fi Spania, Italia, Franța, Grecia și Portugalia.
Citește și
4 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan