Interviu. Cătălin Radu, director general la Bristol Myers Squibb (BMS) România: Piața farma este în creștere, dar trebuie strategii, cu implicarea tuturor specialiștilor
România este încă la coada clasamentelor europene în ceea ce privește sănătatea, deși s-au făcut progrese în piața medicamentelor și în domeniul farma, punctează Cătălin Radu, director general al Bristol Myers Squibb (BMS) România, într-un interviu pentru ZF.
Foto: Ziarul Financiar
♦ Americanii de la Bristol Myers Squibb au o prezență de aproape trei decenii pe piața locală de medicamente ♦ Portofoliul gigantului internațional pe piața locală include șapte-opt produse eliberate cu prescripție medicală, pentru afecțiuni grave precum cancer, hematologie, scleroză multiplă.
România este încă la coada clasamentelor europene în ceea ce privește sănătatea, deși s-au făcut progrese în piața medicamentelor și în domeniul farma, punctează Cătălin Radu, director general al Bristol Myers Squibb (BMS) România, într-un interviu pentru ZF. Una dintre cauze vine și din faptul că sănătatea în România primește 5-6% din PIB, în vreme ce media europeană este de 9%, iar soluția este un plan pus la punct de toți actorii implicați care să fie continuat pe o perioadă mai lungă de timp, crede executivul de la BMS România. „S-au făcut eforturi pentru a include medicamente și opțiuni terapeutice noi. Finanțarea și regândirea sistemului trebuie începute și continuate pe un interval de 10-12 ani. Formarea unui medic durează cel puțin 10 ani. Nu avem cum să reformăm un sistem și niște lipsuri de specialiști mai devreme de 10 ani. Piața este în creștere, dar este nevoie de mai mult. Afecțiunile oncologice sunt în creștere peste tot, însă sunt opțiuni de tratament astfel încât diagnosticul să nu mai fie un capăt de drum pentru pacienți. Trebuie să facem strategii cu implicarea specialiștilor din economie, statistică, prognoze, pacienți, industrie“, a spus Cătălin Radu.
Bristol Myers Squibb a intrat pe piața locală în 1995 prin reprezentanță, iar în prezent compania este pe locul șase ca valoare în topul companiilor farmaceutice, potrivit clasamentului Cegedim, aferent anului 2022. Medicamentele puse pe piață de BMS țintesc afecțiuni din sfera bolilor rare, fiind decontate pentru pacienți.
Citește și
3 min
Rareș Udrescu
3 min
Rareș Udrescu
5 min
Cristian Hostiuc