zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Energie

Interviu. Leonhard Georg Pfeffer, CEO și administrator Automobile Bavaria: Electrificarea schimbă strategia din auto. Avem nevoie de service și de mai multe branduri, vrem să ne diversificăm portofoliul cu mărci complementare

Pariul pe un brand de mașini electrice din China ar putea fi următoarea carte pe care să o joace businessul Automobile Bavaria, în condițiile în care chinezii au investit în electrificare și deja și-au anunțat intenția de a crește puternic prezența în Europa.

de Vali Pencu , Colaborator 30.03.2023 · 19:34 2 min de citit
Interviu. Leonhard Georg Pfeffer, CEO și administrator Automobile Bavaria: Electrificarea schimbă strategia din auto. Avem nevoie de service și de mai multe branduri, vrem să ne diversificăm portofoliul cu mărci complementare

Foto: Ziarul Financiar

♦ Leonhard Georg Pfeffer este cel care conduce businessul fondat de Michael Schmidt și care are operațiuni în Germania, Austria și România ♦ Grupul a rulat anul trecut afaceri de 558 mil. euro, în creștere cu peste 10% față de 2021 ♦ Executivul vrea să mizeze pe creșterea numărului de mărci și pariază totodată pe investiții în energie verde, pe service și vânzări de second-hand.

Pariul pe un brand de mașini electrice din China ar putea fi următoarea carte pe care să o joace businessul Automobile Bavaria, în condițiile în care chinezii au investit în electrificare și deja și-au anunțat intenția de a crește puternic prezența în Europa.

„Luăm în calcul și un brand chinezesc cu mașini electrice. Acum doi ani am crescut portofoliul cu marca Ineos și asta deja ne ajută. Suntem în negocieri și discuții pentru ce ne-ar completa gama actuală. Ne gândim, spre exemplu, la electrice din China și nu vrem să pierdem acest tren“, a explicat într-un interviu acordat ZF Leonhard Georg Pfeffer, CEO și admi­nistrator al Automobile Bavaria, unul dintre cei mai mari jucători din industria auto locală.

Citește și