zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Profesii

Introducerea unor salarii minime pentru un trai decent la nivelul UE este blocată de câteva state nordice

Parlamentul European urmează să adopte un text care ar reprezenta un pas uriaș către stabilirea unui salariu minim pentru un trai decent pentru milioane de europeni, însă viitorul directivei privind salariile minime adecvate este sub semnul între­bării în condițiile în care un grup de par­la­mentari din țările nordice în­cearcă să o opreas­că, scrie Alva Finn, se­cretar general al Social Platform…

de Catalina Apostoiu , Reporter 24.11.2021 · 19:35 2 min de citit și în ziarul tipărit
Introducerea unor salarii minime pentru un trai decent la nivelul UE este blocată de câteva state nordice

Foto: Ziarul Financiar

Parlamentul European urmează să adopte un text care ar reprezenta un pas uriaș către stabilirea unui salariu minim pentru un trai decent pentru milioane de europeni, însă viitorul directivei privind salariile minime adecvate este sub semnul între­bării în condițiile în care un grup de par­la­mentari din țările nordice în­cearcă să o opreas­că, scrie Alva Finn, se­cretar general al Social Platform, o alianță de 45 de rețele paneuro­pene de ONG-uri din domeniul social, într-o opinie publicată de Euractiv.

În această săptămână, membrii Parlamentului European ar urma să aprobe raportul legat de Directiva privind salariile minime adecvate, însă încercările parlamentarilor sue­dezi și danezi de blocare a directivei stau în calea eforturilor de a acorda tuturor angajaților din UE un salariu minim pentru un trai decent.

Există disparități uriașe între nivelurile salariilor minime din statele membre UE: de la numai 332 euro pe lună în Bulgaria la peste 2.000 de euro pe lună în Luxemburg. În pofida diferenței majore de la nivelul costurilor de trai dintre cele două țări, mai mulți bulgari trăiesc în sărăcie decât luxemburghezi.

Citește și