Investiția în petrol a adus 56% în 2016, cel mai bun pariu
Un investitor care dispunea la începutul anului trecut de suma de 10.000 de lei, sau echivalentul în valută, dacă ar fi dorit să o multiplice printr-o investiție pe curs, la bursă, depozit bancar sau mărfuri, ar fi avut cel mai mult de câștigat cu pariul pe petrol în condițiile în care prețul barilului s-a apreciat cu 56% pe parcursul anului, datorită unui acord istoric de reducere a…
Foto: Ziarul Financiar
Un investitor care dispunea la începutul anului trecut de suma de 10.000 de lei, sau echivalentul în valută, dacă ar fi dorit să o multiplice printr-o investiție pe curs, la bursă, depozit bancar sau mărfuri, ar fi avut cel mai mult de câștigat cu pariul pe petrol în condițiile în care prețul barilului s-a apreciat cu 56% pe parcursul anului, datorită unui acord istoric de reducere a producției.
La polul opus, dacă investitorul cumpăra lire sterline de 10.000 de lei, ar fi avut pierderi de 14%, adică 1.400 de lei, din cauza votului referendumului din Marea Britanie cu privire la apartanența la UE, care a dus la deprecierea monedei britanice. Cum va fi însă 2017?
„Este mai greu de spus ca niciodată. Dacă vorbim de un investitor care este dispus să-și asume riscuri mai mari, atunci cred că investițiile în piețele de acțiuni ar putea să fie o direcție interesantă“, consideră analistul economic Aurelian Dochia. Barilul de petrol poate fi achiziționat de un investitor prin derivate pe bursele externe, prin futures, iar la București acesta poate fi achiziționat prin produse structurate, care urmăresc evoluția prețului petrolului.
Citește și
2 min
Ioana Mihai-Andrei
3 min
Dragos Damian
2 min
Iulian Tenchiu